Seara în care nu se spune „Noapte bună”

Seara în care nu se spune
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Bucharest Midnight Run, programată pe 30 august, de la ora 21:00, e o competiție dedicată iubitorilor de mișcare într-un mediu neconvențional, alergătorilor aflați într-o cursă după palpitații și sportivilor cărora adrenalina le pompează în vene la ceas de seară. Aflat la a treia ediție, evenimentul va avea startul în parcarea complexului Orhideea Carrefour din Grozăvești, iar alergarea se va desfășura, ca și în 2013, pe Podul Basarab, în lumina reflectoarelor suspendate.

Spectacolul nocturn conține două probe – cursa de 5 km și cea de 10 km -, iar participanții vor fi împărțiți pe categorii de varstă și sex și se vor întrece pentru premii în bani și medalii. La ediția precedentă au ars calorii peste 600 de participanți, la o temperatură de 30 de grade Celsius, iar goana după mișcare, dorința participanților de a-și împinge limitele la maximum sau (poate) transmisia realizată în direct de sport.ro au generat secvențe nebănuite cu „licurici” maratoniști și fotografii pline de dinamism.

Campion care a lucrat la construcții în Italia

Ediția de anul trecut a fost scrisă și cu poveștile de viață ale unor oameni pentru care mișcarea înseamnă totul. Unul dintre actorii principali ai alergării în spațiu neconvențional a fost atletul Ioan Zaizan (31 de ani), multiplu campion național la 800 m și 1.500 m, dar și un pasionat al crosurilor pe șosea. Semifondistul din Bacău, antrenat în trecut de Ion Ciortan, Dorin Melinte, Marta Dalog sau Cristina Alexe, e un caz emblematic pentru modul în care România își tratează campionii.

  • Evenimentul va conține două curse: 5 kilometri (o tură de pod) și 10 kilometri (două ture de pod)

Pentru că sportul îi asigura doar un trai de pe o zi pe alta, Ionuț a decis în 2011 să plece în Italia, la muncă. „Ajunsesem la un grad maxim de saturație de atletism. Au fost niște probleme cu banii și am hotărât să plec în Italia. Timp de un an, am lucrat în Roma, la construcții interioare, și ajunsesem să cântăresc 87 de kilograme. Ajungeam la 1.200-1.300 de euro pe lună. Majoritatea colegilor zâmbeau: «Cum, mă!? Tu ești campion și ai ajuns la munca de jos?». Nu mă deranja și le răspundeam: «Doar nu fur, muncesc!» Acum stau cu ochii pe mine și mă felicită după con­cursuri. A fost o experiență care m-a oțelit și mi-am dat seama că ești un norocos când îți faci meseria cu plăcere”, spune Zaizan, câștigător anul trecut la Midnight Run, în proba de 5 km, categoria 15-35 de ani. Aflat într-un progres evident în ultimul an, Ionuț (peste 50 de medalii de aur în cariera de 20 de ani în atletism) ar putea concura și la ediția din 2014 a competiței pusă la cale de ProSport.

Omul care a învins destinul

Un alt participant al ediției precedente, Sabin Băbuș (18 ani), cară în spate ca un bolovan o poveste care impresionează până la lacrimi. Și el, ca și Zaizan, a anunțat anul trecut că se va alinia și la startul ediției din 2014. Sabin a suferit, pe când avea doar trei luni, o operație de mielomeningocel (ultima vertebră a coloanei nu era închisă) și a rămas cu o parapareză, un defect locomotor din cauza căruia se deplasează foarte greu.
A alergat vara trecută, pe Pasajul Basarab, timp de 50 de minute, și a terminat cursa în aplauzele tuturor participanților. „Mai alerg prin cartier, pe stradă, în Chitila doi-trei kilometri dimineața. Mai joc și tenis de masă. Mi-ar plăcea să fac și ceva sport în cadru organizat, dar nu știu cui să mă adresez”, spunea Sabin, pentru ProSport, la finele evenimentului de anul trecut. Cuvintele lui „am problema asta din naștere, m-am adaptat în fiecare mediu în care am intrat” reprezintă o adevărată lecție pentru toți cei afectați de fiecare nimic al vieții de zi cu zi.

  • ProSport Midnight Run e secționat pe două categorii de vârstă: 15‑35 de ani (masculin / feminin) și +35 de ani (masculin / feminin)

Și pentru că Midnight Run atrage alergători de toate vârstele, la episodul din 2013 un bătrânel simpatic a declanșat strălucirea rapidă a blițurilor pe podul de lângă Orhideea. O floare rară la startul crosului, Nicolae Sdrulea (70 de ani) a avut un chef monstruos de mișcare și chiar a terminat cursa de 5 kilometri pe poziția a 5-a! „Nu mă așteptam să alerg atât de bine. Credeam că ăștia mai tinerei o să mă facă! Nu-i înțeleg pe cei care nu au timp să se îngrijească de sănătatea corpului. E ca și când ai spune că n-ai timp să mănânci”, spunea Nicolae, un admirator al serialului „Telefonul de la miezul nopții”.

Virgil Stănescu nu-și mai simțea picioarele: „Bine c-am ales baschetul”

La alergarea de dinainte de miezul nopții au fost prezenți și mari sportivi ai României. Dacă la ediția de debut, în 2012, startul a fost dat în Parcul IOR de Otilia Bădescu, fosta campioană europeană la tenis de masă s-a întors și în 2013. Alături de ea, și-au oxigenat plămânii cu aer de lângă Dâmbovița și Alina Dumitru, Loredana Dinu, Vlad Hagiu și Virgil Stănescu. Surpriză sau nu, fostul căpitan al naționalei de baschet a intrat în jocul cursei de 10 kilometri. Și chiar a încheiat-o! „Sincer, nici nu mi-am adus aminte ceva din ultimul kilometru. Niciodată nu mai alergasem atât. Sper să mai conduc până acasă, nici nu-mi mai simt picioarele. Bine c-am ales baschetul”, a fost discursul lui Virgil, la câteva secunde de trecerea liniei de sosire.
Și pentru că în 2013 au luat startul la o temperatură de 30 de grade Celsius 600 de atleți, ediția de luna viitoare ar putea consemna un nou record. De participare. De povești. Și poate nu de grade Celsius.

E un eveniment care aliniază Bucureștiul pe harta marilor orașe, gazde ale unor alergări în spațiu neconvențional. M-am simțit foarte bine la ediția din 2013 și vă doresc să iasă excelent și în acest an
Alina Dumitru, campioană olimpică la judo

Dacă doriți să participați la cel mai mare eveniment de running nocturn din România vă puteți înscrie AICI.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×